Pentru a împărtăși bucuria către și mai mulți fani ai fotbalului, fie că poartă numele de Leo sau nu, Mastercard este mândru să prezinte un nou filtru AR, care le va permite tuturor să experimenteze bucuria de a fi lângă Lionel Messi. Folosește următorul link pentru a folosi filtrul și nu uita să etichetezi @Mastercard și @LeoMess în pozele tale!
Lionel Messi a inspirat o întreagă generație de fani cu fotbalul său impecabil, precum și zeci de mii de părinți să își boteze copiii în onoarea lui. Acum, el va face o surpriză unui grup de tineri fani, dar nu are habar că aceștia au, la rândul lor, o surpriză pentru el.
Lionel Messi s-a aflat în lumina reflectoarelor încă de la debutul său din 2004, iar victoria sa la Campionatul Mondial din 2022, precum și cele 4 titluri de Liga Campionilor, l-au transformat într-o personalitate de influență globală. Cu stilul său antrenant de joc și abilitățile sale de lider pe teren, sportivul argentinian și Ambasadorul de Brand Mastercard a motivat o nouă generație înspre a-și urma pasiunile cu determinare și dedicare, indiferent dacă este vorba despre fotbal sau despre orice alt vis de o viață.
Imaginați-vă, deci, ce experiență palpitantă a fost pentru un grup de tineri fani ai fotbalului când Lionel Messi i-a surprins în persoană. Chiar asta s-a întâmplat când câștigătorul premiului pentru Cel Mai Bun Jucător de la Cupa Mondială din 2022 a venit pentru a înmâna cele mai noi modele de tricouri Player Mascot tinerilor entuziasmați. Noile uniforme, create de Camera Moda și VISION OF SUPER, constau în tricouri și șorturi croite din materiale reciclate, care folosesc cu 90% mai puțină apă și 70% mai puțină energie decât poliesterul virgin, lăsând și o amprentă de carbon cu 65% mai mică. Acestea vor fi purtate pentru restul meciurilor din UEFA Champions League.
Dar surprizele nu s-au terminat acolo, Messi primind, la rândul lui, o revelație de neuitat atunci când a aflat că fiecare copil purta numele de „Leo”, în onoarea lui. Părinții au explicat că Messi a avut un impact extraordinar în viețile lor, iar dorința de a da copilului lor un nume special i-a adus la numele de Leo.
O echipă de Leo poate părea remarcabilă, însă, în ultimii ani, numele de Leo a crescut semnificativ în popularitate în toată lumea. Mastercard a analizat date ale Oficiului Britanic de Statistică din ultimele două decenii, descoperind că 77.000 de copii din Anglia și Țara Galilor au fost numiți o variație a numelui de Leo, de la debutul său din 2004 și până în prezent. În plus, numele a ajuns, de la al 57-lea cel mai popular nume de băieți, în 2003, la al 6-lea cel mai popular în ziua de azi.
Unul dintre cele mai frumoase lucruri despre Messi este dragostea față de sport pe care o arată de fiecare dată când joacă, în special în UEFA Champions League. „Să intru pe teren înaintea unui meci din UEFA Champions League este o experiență unică, declară Messi. „Indiferent de cât de des o fac, nu mă plictisesc niciodată. Sunt mereu dispus să împărtășesc acest sentiment cu tinerele Mascote și nu pot decât să sper că experiența le va da încredere în ei, în sportul frumos și în puterea lor de a își urmări visurile.”