Programul Mastercard Premium pentru acces în Business Lounge - România
Regulamentul Campaniei pentru desfășurarea Programului („Regulamentul”) adresat exclusiv Instituțiilor Emitente participante
1. Introducere – MASTERCARD EUROPE SA, cu sediul în Chaussee de Tervuren 198 a, Waterloo, Belgia, nr. de înregistrare a societății 0448.038.446 („Societatea Mastercard”), în calitate de persoană juridică de drept străin, introduce în România Programul Mastercard Premium pentru acces în Business Lounges („Programul”), în colaborare cu Instituțiiile Emitente.
Instituția Emitentă răspunde de realizarea Programului pe teritoriul României și va avea atribuțiile și obligațiile prezentate în prezentul Regulament.
Societatea Mastercard stabilește următorul Regulament al Programului pentru Instituțiile Emitente participante.
Programul începe la 1 iunie 2023 și se încheie la 31 decembrie 2023 („durata Programului”).
Programul se derulează pe teritoriul României.
Regulamentul este disponibil oricărui Titular al Cardului emis de o Instituție Emitentă, în mod gratuit, pe toată durata Programului, la recepția Locațiilor Premium, și pe Site-ul web: www.mastercard.ro unde va putea fi accesat într-un mod care să permită stocarea și reproducerea Regulamentului de către Instituția Emitentă, care are obligația să ajusteze Regulamentul și să-l pună la dispoziția Titularilor Cardurilor emise de Instituția Emitentă („Regulamentul Instituției Emitente”).
În conformitate cu libera decizie a Societății Mastercard, Programul poate fi promovat în scopul informării publicului, inclusiv prin publicitate și/sau materiale informative.
2. Definiții – În cuprinsul acestui Regulament:
„Cont” înseamnă contul atașat Cardului (dacă există) deschis pe numele Titularul Cardului emis de Instituția Emitentă.
„BIN” înseamnă numărul de identificare al băncii, primele 6-9 cifre de pe Cardul Premium.
„Card Premium” înseamnă orice card valid, de debit sau de credit, Mastercard Premium: Mastercard Gold, Mastercard Platinum, Mastercard World, Mastercard New World, Mastercard World Elite, Mastercard Corporate, Mastercard Business World, Mastercard Preffered Business, emise pe numele unei persoane fizice sau al unei persoane juridice, inscripționat cu marca Societății Mastercard și emis de Instituția Emitentă.
„Tranzactie (Tranzactii) Eligibilă (Eligibile)” înseamnă orice plată realizată la un comerciant (în locații fizice și/sau e-commerce) folosind Cardul Premium și decontată corespunzător, și care nu este exclusă de prezentul Regulament
„În scris” înseamnă orice comunicări scrise, inclusiv în format electronic (cum ar fi mesajele e-mail).
„Instituția Emitentă” înseamnă banca sau altă instituție de efectuare a plăților care a eliberat în România un Card Premium, respectiv:
ALPHA BANK ROMANIA S.A.
BANCA COMERCIALA ROMANA (BCR)
BANCA TRANSILVANIA S.A.
BRD GROUPE SOCIETE GENERALE
CEC BANK S.A.
CREDIT EUROPE BANK
BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMANIEI (EXIM BANK) SA
GARANTI BANK S.A.
IDEA BANK S.A.
LIBRA INTERNET BANK SA
OTP BANK ROMANIA S.A.
PATRIA BANK S.A.
RAIFFEISEN BANK S.A.
TECHVENTURES BANK S.A.
UNICREDIT BANK SA
„Titularul Cardului emis de Instituția Emitentă” înseamnă persoana fizică sau persoana juridică pe numele căreia Instituția Emitentă a deschis Contul.
„Locație Premium” înseamnă toate Business Lounge-urile din unul din următoarele aeroporturi:
- Aeroportul Internațional Henri Coandă, București - România
- Aeroportul Internațional Avram Iancu, Cluj-Napoca
- Aeroportul Internațional Traian Vuia, Timișoara, România
- Aeroportul Internațional Sibiu, România
- Aeroportul Internațional Viena, Austria
In cazul in care un aeroport ofera mai mult de 1 Business Lounge, „Locatia Premium“ va include toate Business Lounge-urile din aeroportul respectiv.
„Operator Locație Premium” – societate terță responsabilă de accesul în Locația Premium și de găzduirea acesteia.
„Societatea Mastercard” sau „Mastercard” înseamnă societatea MASTERCARD EUROPE SA.
„MACS POS” - reprezintă sistemul electronic plasat la Locația Premium, folosit pentru a stabili eligibilitatea Cardului Premium pentru a permite accesul în Locația Premium.
„Program” înseamnă Programul Premium de acces în Business Lounges pentru Instituțiile Emitente din România, care definește criteriile de acces.
„Mastercard Access Control System (MACS)“ – soluția Mastercard utilizată pentru definirea regulior de acces și verificarea eligibilității în cadrul Programului.
„Site web” înseamnă pagina web disponibilă la www.mastercard.ro.
3. Eligibilitate de acces în Locația Premium - Prin acceptarea prezentului Regulament, Titularul Cardului emis de Instituția Emitentă va fi eligibil să acceseze Locația Premium în conformitate cu termenii definiți mai jos în prezentul Regulament. Având în vedere că acest Regulament este aplicabil numai raporturilor dintre Societatea Mastercard și Instituțiile Emitente, pentru participarea Titularilor Cardurilor emise de Instituțiile Emitente în Program, Instituțiile Emitente vor pune la dispoziția Titularilor Cardurilor emise de Instituțiile Emitente acest Regulament și vor obține acordul lor cu privire la acesta (inclusiv cu privire la modificările/actualizările sale). Prin accesarea Locației Premium, pe durata Programului, Titularul Cardului emis de Instituția Emitentă este prezumat că acceptă prezentul Regulament.
Regulamentul se aplică numai raporturilor dintre Mastercard și Instituția Emitentă. Instituției Emitente îi revine obligația de a elabora Regulamentul Instituției Emitente, pe baza acestui Regulament. Regulamentul Instituției Emitente va respecta toate cerințele legale aplicabile (inclusiv legislația privind protecția consumatorilor și protecția datelor cu caracter personal) și va fi pus la dispoziția Titularilor Cardurilor emise de Instituția Emitentă. Pentru ca Titularii Cardurilor emise de Instituția Emitentă să participe la Program și să beneficieze de acesta, Instituțiile Emitente trebuie să obțină acceptarea de către aceștia a Regulamentului Instituției Emitente.
Instituția Emitentă, în calitate de operator în sensul legislației privind protecția datelor cu caracter personal, trebuie să prelucreze datele cu caracter personal ale Titularilor Cardurilor emise de Instituția Emitentă în conformitate cu toate cerințele aplicabile în materie de protecție a datelor cu caracter personal, inclusiv cu cerința de a-i informa pe Titularii Cardurilor emise de Instituția Emitentă cu privire la prelucrarea datelor lor cu caracter personal în legătură cu participarea lor la Program.
Societatea Mastercard are dreptul să ia toate măsurile necesare (cum ar fi, dar fără a se limita la, excluderea din Program, cu informarea ulterioară a participantului), în caz de tentativă de fraudare a sistemului, în caz de abuz (de exemplu, dar nelimitativ, în cazul transmiterii Cardului Premium către o altă persoană), în caz de neîndeplinire a condițiilor de participare la Program sau în cazul oricărei alte tentative care ar putea afecta imaginea sau costurile acestui Program.
4. Accesul la Locația Premium va fi facilitat prin intermediul unui Card Premium fizic sau a unui Card Premium digital (adăugat într-o aplicație de portofel digital pentru telefonul mobil), care poate fi utilizat pentru inițierea autorizării Cardului Premium la MACS POS. Accesul în Locația Premium se realizează în conformitate cu prezentul Regulament și cu politicile/documentele la care se face referire în prezentul Regulament și va putea fi realizat doar după confirmarea eligibilității Cardului Premium, în conformitate cu cele prezentate mai jos. Cardurile Premium sunt netransferabile, neputând fi utilizate de alte persoane în afara titularului Contului sau a împuterniciților instituiți conform legislației aplicabile.
Perioada de bun-venit. Pe durata primei vizite la Locația Premium și după autorizarea cu succes a Cardului Premium la MACS POS, Cardul Premium va fi adăugat în Program, urmând să înceapă perioada de bun-venit de 30 (treizeci) de zile calendaristice care permite Titularul Cardului emis de Instituția Emitentă să viziteze orice Locație Premium fără verificarea unei Tranzacții Eligibile astfel cum este descrisă la p.9 de mai jos. La înscrierea Cardului Premium în Program, începe urmărirea Tranzacțiilor Eligibile.
Utilizarea de către Titularul Cardului emis de Instituția Emitentă și accesul acestuia în Locațiile Premium sunt de asemenea supuse termenilor și condițiilor de utilizare ale Operatorului Locației Premium relevante. Ca atare, Operatorul Locatiei Premium poate solicita si alte documente necesare (e.g., documente de identitate, carte de îmbarcare) / poate impune si alte conditii pentru accesul in Locatia Premium.
5. Eligibilitatea Cardului Premium va fi verificată prin intermediul terminalului MACS POS instalat la Locația Premium. Pe durata autorizării la MACS POS, se va verifica dacă BIN-ul cardului aparține unuia dintre produsele de Card Premium eligibile, iar verificarea criteriilor de acces va fi executată conform celor definite mai jos. Accesul va fi permis doar după ce MACS POS-ul afișează mesajul specific de aprobare pentru confirmarea accesului în Locația Premium.
6. În cazul în care MACS POS-ul nu este disponibil pentru verificarea eligibilității Cardului Premium, accesul în Locația Premium va fi permis prin verificarea BIN-ului Cardului Premium în tabelul de BIN-uri pus la dispoziție în scris de către Mastercard Operatorului Locației Premium.
7. Accesul la Locația Premium este acordat exclusiv pentru Cardurile Premium eligibile. Cardurile Premium care sunt blocate, în așteptare, inactive (conform punctului 9 de mai jos) sau care nu permit autorizarea de tranzacții vor fi considerate neeligibile.
8. Accesul Gratuit la Locația Premium este permis în următoarele condiții:
- Mastercard Gold Premium Card – acces gratuit acordat doar Titularului Cardului emis de Instituția Emitentă, în limita a maximum 2 intrări per fiecare Locație Premium în perioada desfășurării Programului.
- Mastercard Platinum și Mastercard World Card (inclusiv Mastercard New World), Mastercard Corporate, Mastercard Business World and Mastercard Business Preffered - acces gratuit acordat doar Titularului Cardului emis de Instituția Emitentă, fără alte limitări.
- Mastercard World Elite Premium Card - acces gratuit acordat pentru Titularul Cardului emis de Instituția Emitentă și 1 invitat, fără alte limitări.
9. Accesul gratuit la Locația Premium este acordat exclusiv pentru Cardurile Premium active, respectiv Cardurile Premium care au cel puțin 1 (una) Tranzacție Eligibilă, în ultimele 30 de zile, până cu maximum 96 de ore înainte de solicitarea de acces în Locația Premium. Tranzacții neeligibile – Tranzacțiile efectuate la categoriile de comercianți cu codurile listate mai jos nu sunt considerate Tranzacții Eligibile:
6536 Remitere de bani în aceeași țară
6537 Remitere de bani transfrontalieră
6538 Finanțare remitere de bani
6010 Retrageri de numerar manuale—Instituție Financiară Client
6011 Retrageri de numerar automate—Instituție Financiară Client
7995 Tranzacții cu operatori de jocuri de noroc
4829 Transfer de bani - Comerciant
6050 Cvasi-numerar—Instituție Financiară Client
6051 Cvasi-numerar—Comerciant
6012 Mărfuri și servicii—Instituție Financiară Client
6534 Tranzacție de plată
6533 Tranzacție de plată—Comerciant
6540 Tranzacție de finanțare POI (exclusiv remitere de bani)
6532 PSP - tranzacție de plată taxă de membru
6529 Încărcare valoare stocată la distanță
6530 Încărcare valoare stocată la distanță
6211 Valori mobiliare – Brokeri și dealeri
10. În cazul în care sistemul POS respinge accesul în Locația Premium, înseamnă că nu sunt îndeplinite criteriile de acces și va afișa mesajul de eroare specific (de exemplu: Card Premium neeligibil, limită de intrări gratuite depășită, card inactiv etc).
11. Informații – Titularul Cardului emis de Instituția Emitentă poate verifica criteriile de acces direct în Locația Premium sau prin orice altă modalitate permisă furnizată de Instituția Emitentă.
12. Modificări și reziliere – Societatea Mastercard poate aduce orice modificări acestui Regulament, în orice moment. Aceste modificări vor fi postate pe Site-ul web. Modificările intră în vigoare în termen de 5 (cinci) zile de la data postării informațiilor relevante pe Site, cu excepția cazului în care se specifică altfel pe Site-ul web.
Mastercard își rezervă dreptul de a suspenda sau sista Programul în orice moment, fără a fi nevoie să-și justifice această decizie și fără a fi ținută de niciun fel de obligații (inclusiv orice obligații pecuniare), publicând un anunț în acest sens pe Site-ul web, cu cel puțin 5 (cinci) zile inaintea datei suspendării sau sistării Programului.
13. Răspundere. Societatea Mastercard nu își asumă nicio răspundere în legătură cu obligațiile sau pierderile de orice fel în legătură cu Programul, prezente sau viitoare, și oricare ar fi natura acestora. În măsura maximă permisă de legislația aplicabilă, Societatea Mastercard nu va fi răspunzătoare în niciun fel pentru orice daune associate cu Programul, inclusiv, dar fără limitare, pierderi care decurg din sau în legătura cu: (i) orice impedimente / dificultăți apărute în legătură cu operarea / funcționarea MACS POS și/sau orice erori, întreruperi, întârzieri, disfuncționalități în legătură cu acesta; (ii) orice informații publicate de către sau pe seama Instituțiilor Emitente cu privire la Program; (iii) orice probleme legate de validitatea/eligibilitatea Cardurilor Premium sau orice aspecte legate de Tranzacțiile Eligibile; (iv) erori tehnice sau informatice datorate oricărei cauze care afectează transmiterea de date/informații sau alte procese implicate în utilizarea/verificarea/autorizarea Cardurilor Premium în cadrul acestui Program; (v) excluderea din Program a oricărui Titular al unui Card emis de o Instituție Emitentă, astfel cum este prevăzut în prezentul Regulament. Orice aspecte legate de cele de mai sus și/sau de accesul la Locațiile Premium vor fi adresate de către Titularii Cardurilor emise de Instituțiile Emitente către Instituțiile Emitente, în conformitate cu Regulamentul Instituției Emitente respective.
Societatea Mastercard nu va fi răspunzătoare pentru niciun fel de pierderi sau daune intervenite ca urmare a interacțiunii dintre Titularul Cardului emis de Instituția Emitentă și Operatorul Locației Premium.
Totodată, Operatorul Locației Premium va fi exclusiv răspunzător pentru prestarea serviciilor de utilizare/acces la Locația Premium, iar Titularul Cardului emis de Instituția Emitentă va înainta orice plângeri în acest sens direct la Operatorul Locației Premium, în conformitate cu termenii și condițiile de utilizare ale Operatorului Locației Premium.
14. Nulitatea parțială a clauzelor – Dacă se constată că o clauză din acest Regulament sau o parte dintr-o clauză este ilegală, nulă sau inaplicabilă, clauza respectivă va fi eliminată din acest Regulament, iar ilegalitatea, nulitatea sau inaplicabilitatea acesteia nu va afecta forța juridică și aplicabilitatea oricăror altor clauze. Acest Regulament va înlocui toate acordurile, anunțurile și declarațiile anterioare cu privire la Program. Dacă orice detalii privind Programul contrazic sau vin în contradicție cu acest Regulament, acest Regulament va prevala, în lipsa unor prevederi în sens contrar în prezentul document. Neexercitarea unor drepturi de către Societatea Mastercard în conformitate cu acest Regulament nu echivalează cu o renunțare la acestea.
15. Legislația aplicabilă și limba – acest Regulament a fost redactat în limba engleză și în limba română și este guvernat de legislația Belgiei. În caz de discrepanțe sau inadvertențe, versiunea în limba engleză a acestui Regulament prevalează. Eventualele litigii apărute între Societatea Mastercard și participanții la Program se vor soluționa pe cale amiabilă, iar în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătoresti belgiene competente.
16. Prevederi finale. Pentru evitarea oricărui dubiu, Institutiile Emitente declară că au citit, au analizat, au înțeles, își asumă în mod expres și acceptă în totalitate toate clauzele din prezentul Regulament, inclusiv următoarele clauze: 3, 9, 11, 12, 13, 15, 16.